participanti: Cristian Torica (Tori) – George Stroe (Bivuac)

Exordium Ex Abrupto ( by Tori )
Joi, 29 iulie 2010 la panou:
Bivuac: Ce faci in weekend ma, ca e vreme buna?
Tori: Nu stiu ma, n-am niciun plan.
Bivuac: Hai la Costila!
Tori: Si ce facem acolo?
Bivuac: Pai… Exordium Ex Abrupto!
Tori: Aoleu… stai sa ma gandesc nitel!
Cateva ore mai tarziu…
Tori: Cand plecam?!

Asa a inceput ceea ce e (foarte probabil) prima parcurgere a traseului Exordium Ex Abrupto. Traseul se afla in peretele Vulturilor si a fost deschis in anul 2003 de catre Titus Gontea secondat de Bogdan Micu(Pti) in prima faza si apoi de Catalin Padure (Batranu’). Se afla intre Fisura Suspendata si Inominata, are 4 lungimi de coarda si, dupa cum zice Titus “are NUMAI pasaje impuse tot tr. , de pana la gr. 8”.
Mai multe detalii despre deschiderea traseului gasiti pe pagina lui Titus: http://titusgontea.blogspot.com/2009/08/exordium-ex-abrupto.html

Dar sa revenim la povestea noastra. Vineri nu am prea mult timp la dispozitie ca sa “rumeg” informatii despre traseu. Bivuac va printa schita, restul informatiilor fiind de natura doar sa ne incurce :). Facem echipamentul: hotaram sa mergem cu o coarda simpla in detrimentul semisforilor, lungimea eventualelor caderi fiind un argument hotarator in acest caz. Plus ca, la cate asigurari sunt pe lungime (maxim 7 asigurari fixe), frecarea sforii va fi ultima noastra grija. Luam 2 ciocane, 4 cuie, un set de nuci, o selectie de 7 frenduri si 10 bucle (care ar trebui sa ajunga cu varf si-ndesat).

“Decolam” vineri seara din Bucuresti pe la 7 si ceva impreuna cu Duracell si Teo. Bivuac ma anunta ca nu a printat schita traseului, asa ca ne vom catara “la vedere” :).
Dimineata, pe la 9, ne facem bagajul si ne urnim de la refugiu. Pe drum, presiunea momentului incepe sa se faca simtita (cel putin asupra mea) si simt un nod in gat si un gol in stomac. Prin minte mi se perinda tot felul de ganduri: povestile echipelor care au mai incercat sa parcurga acest traseui; gradul 8 impus; prima lungime: 30 de metri – 4  asigurari… Ajuns la baza traseului imi dau seama ca daca nu voi intra cap pe prima lungime, voi merge numai secund, asa ca hotarasc sa iau “taurul de coarne”. In continuare, o scurta descriere a lungimilor, asa cum le-a simtit capul de coarda.

L.C. 1 (by Tori): Se pleaca pe niste lespezi care nu inspira multa incredere (nu par foarte bine incastrate)dupa 5m ajung la un clontan putin desprins de perete dupa care hotarasc sa pun o nuca care pare destul de solida. De aici in sus roca pare compacta asa ca avansez mai sprinten spre un piton aflat la 3 metri mai sus intr-un diedru cimentat. Realitatea din teren corespunde perfect cu ceea ce citisem pe blog-ul lui Titus. La inca 3-4m mai sus e o ancora mecanica; in momentul in care o asigur, constientizez ca POT si teama, care ma bantuia pana in acel moment, dispare si nu o voi mai regasi tot traseul. Pana in regrupare nu a mai fost vorba decat de atentie si concentrare cu doua  mentiuni speciale: traverseul stanga peste o fata alveolata de la mijlocul lungimii (foarte, foarte frumos) si friend-ul pe care m-am chinuit 5 minute sa il montez intr-un diedru pentru ca dapa aceea sa vad langa el la 15 centimetri (si nu exagerez) ultimul piton de pe lungime (nici concentrare prea multa nu e buna).

L.C 2 (by Bivuac):Ma ridic pe o fata pina la o burtica pe care o trec ma mult in maini pina ce intru intr-un diedru deschis si il abordez intr-un sprite dar la un moment dat trebuie sa fac o miscare gen bavareza pe niste prize mici la maini iar la picioare prize prafoase. Distanta de asiguarre era considerabila asa ca montez repede o nuca nr 2 de la DMM si trec pasajul mult mai relaxat. Observ ca traseul merge oblic stanga dar abordarea mea este una diferita, prefet sa urc in continuare pe fisura pina se termina urmand ca sa traversez intr-o zona de gresie unde se rupe o priza la mana facand ca pulsul sa o ia razna asigurarea fiind suficient de jos cat sa cad pina sub secund. Imi revin si continui
traversarea pina pe un colt de stanca unde ma pot odihni destul bine urmand un alt pasaj pe o fisura oblic stanga ce se termina la baza unei fete verticale infioratoare de cca 25 metri unde vad si regruparea. Ma opresc in spitul de sub fata imi fac un plan pe unde sa abordez traseul, imi fac curaj si pornesc. Desi era cel mai tare pasaj din tot traseul pot spune ca catararea a fost una deosebita deoarece stanca era curata si variata ca miscari. Cu alveole bune din cand in cand sa ma pot reface intre pasi si astfel ajung la cca 6 metri in dreapta de regrupare. Traverseul desi la prima vedere pare usor s-a dovedit a fi unul de mare atentie atat pentru cap dar mai ales pentru secund care cu rucsacul in spate era foarte dezechilibrat.

L.C. 3 (by Tori): Bivuac nu imi asigurase prima ancora care se afla cam la 4 metri de regrupare, iar startul pare nervos rau. Facem planul de atac: Bivuac: “Uite, iei
alveola aia la stanga, laterala la dreapta, te ridici la rigleta aia buna, te mai ridici pe picioare si cred ca poti sa asiguri!” Realitatea fost alta: laterala de dreapta s-a dovedit inexistenta si a fost inlocuita cu un monodoigt, rigleta buna era “vai steaua ei” si s-a rupt cand a trecut Bivuac, secund. In fine, cu iepurii agatati de morcov ca sa nu intre de tot, reusesc sa asigur prima bucla fara sa cad si consider asta un succes! Urmatorii 10-12m au presupus o combinatie de “crosetare” foarte fina de clifuri si iesiri la liber. O rigleta “pusca” sub clif doar la incarcarea cu mana dar deja am doua asigurari fixe sub mine si asa ma ajuta sa nu ma emotionez prea mult. Bag si cablul de la o nuca dupa o pietricica si prind ceva prize mai bune sub o “burticica”. Iesirea pe fata usor cazuta de peste surblomba este extrem de fina si a necesitat multa atentie. De aici urmeaza 25-30 de metri
pana in regrupare, pe o succesiune de praguri cu grad mic de dificultate dar friabile si (bineinteles) fara nicio asigurare fixa. Regrupez intr-o ancora manufacturata su un piton solid (ulterior am aflat de la Titus ca asta e o regrupare intermediara la 7-8m sub cea “oficiala”, dar asa e cand nu ai schita la tine).

L.C 4 (by Bivuac): Primii 10 metri nu mi-au placut deloc fiind foarte murdari de un muschi albicios si extrem de alunecos.Trec de buza unui tavan ce il ocolesc pe stanga constat ca regruparea se facea deasupra acestuia si hoatarasc sa continui traseul stiind ca nu are decat 3 asigurari fixe deci aveam destule bucle la mine pentru al parcurge. dupa un traverseu usor de gradul 5 montez un friend nr 1 de la Rock Empire si continui catararea pe un grad mediu ( 6+ ) pentru cca 5 metri pina la un spit. De aici gata cu joaca, incep pasii pe o fisura ce pe alocuri se inchide si te pune sa umblii dupa alveole sau scurse noroc ca pe ici colo gasesti locuri de odihna intr-un sprite larg dar nu imi
permiteam sa stau mult ca imi oboseau picioarele. Spre sfarsitul lungimii intalnesc un pasaj delicat care imi face creierii piure fiind pus in situatia de a sta in doua alveole la cca 5 metri de asigurare pompat ata fizic de intreg traseul cat si psihic de un pasaj anterior Trecut de acest pasaj intru in ultimi 10 metri care sunt comuni cu Innominata ma relasez si ajung cu bine in creasta Vulturilor unde practic se termina traseul.

Asa, ca un rezumat, am ramas cu urletele de bucurie de la final (cred ca s-au auzit de la refugiu), cu o strangere de mana sincera si cu amintirea unei zile de catarat dure, atat fizic cat si psihic, a carei savoare o gusti mai mult dupa!
Si sa nu uit… si bucuria ca l-am eliberat pe Titus de “frustrarile de a fi ocupat stanca degeaba cu trasee pe care nu se catara lumea” (citat dintr-un mare alpinist inca in viata) :D.

——————————————————————————————————————————-

Visul unei zile de vara ( by Bivuac )

Catar de mai bine de 15 ani si mai tot timpul am cautat trasee diferite de banalul clasic, trasee ce ma inspira in ceea ce fac adica fie trasee uitate fie trasee dure fie premiere parcurse atat cu secund cat si solitar.
Traseul lui Titus terminat de mai bine de 7 ani este o capodopera din punct de vedere al unui deschizator fiind deschis in cap de coarda consider ca iti trebuie o galeata mare de “cojones” pentru asa ceva, cu asigurari suficient de departate cat sa te joci de-a Aurel Vlaicu dar bine plasate incat sa nu te ranesti. Posibilitatile de montare de asigurari mobile sunt “next to imposible” asa ca decat sa cari asigurari multe mai bine mai iei o “galeata…” ca e mai utila. Noi am carat chiar si ciocane si pitoane pe care nu le-am folosit dar macar ne-am antrenat. O prezentare scurta a traseului: 4 LC 21 asigurari fixe ( fara regrupari ) cu pasaje intre 7- si 8 pe distante mari in mare parte pe fete compacte usor prafuite. Pe traseu s-au mai montat 2 nuci si 3 frienduri pentru a mai scurta lunga placere in cazul unei nereusite. Am parcurs traseul la liber si pot spune ca este un trseu dur care m-a incercat ata la conditia fizica cat si la cutia cu maimute care in prima faza in lungimea 2-a s-a rupt o priza la mana avand cca 5 metri de la asigurare. Dupa ce m-am stabilizat gandul a fugit imediat la experienta lui Vladone care a incercat si el traseul zburand cca 8 metri in lungimea a 2-a.

La final recomand traseul celor vor sa experimenteze parcurgerea unui traseu dificil combinat cu momente deosebite intre asigurari dar care iti ofera la sfarsit binemeritata doza de endorfina care te face sa vrei mai mult pe viitor.

———————————————————————————————————————-

P.S.: Aceasta ascensine a fost posibila fara sprijinul Federatiei Romane de Alpinism si Escalada.

Advertisements

Starea treseului: asigurari solide, regrupari pe spituri, stanca compacta;
Lungime: 5LC (merge si din 4);
Dificultate: 8-  la liber, 5B cu 6+ cu A0 la clasic;
Timp de pacurgere: 3-4 ore;
Retragere: rapel de 50 metri prin spatele coltului crapat;
Traseu parcurs cu Ioana Acsinia

Traseul Cipches (care se traduce prin Traseul Crenelat) se afla in Cheile Turzii, in Peretele Coltului Crapat.
Pentru a ajunge la baza traseului exista doua variante principale: parcurgerea unui alt traseu din peretele Sansil (recomandat), sau urcarea simpla pe valcelul de deasupra izvorului, dupa care se trverseaza pe brana in stanga circa 200 de metri.

Creasta Coltului Ascutit si Hiliodul  vazute din Cipches

Prima lungime (30 metri) merge oblic stanga pe o fisura buna, ce intampina pe alocuri pasaje delicate (6+/7-) fara prize la picioare, dar  tehnice la maini. Regruparea se face in 2 spituri si este comoda.

Ioana in prima lungime

Lungimea a doua este ceva mai dura (7+/8-) si pleaca in stanga regrupari, mergand aproximativ 15 metri vertical pe o succesiune de fisuri. Traseul continua cu un traverseu oblic stanga, asigurand un spit din traseul Calatorie Psihedelica (acesta fiind defapt si pasul cheie al traselui) cu prize  mici la maini si scurse la picioare, urmand ca in 5 metri sa se regrupeze.

Ioana in a doua lungime

Cea de a treia lungime incepe pe o fata cazuta, cu prize mici (7/7+) si merge vertical pe circa 30 metri (unde se regrupeaza). Aceasta lungime se poate face intgral la A0 in cazul in care nu puteti catara la gradul 7.

Ioana in lungimea a treia

Cea de a patra lungime incepe oblic derapta pe  un diedru cazut, ce se inchide in circa 7 metri. Diedrul este urmat de un traverseu peste o fata  cazuta unde, dupa 2 metri, se schimba directia catre stanga. Din acest punct se intra intr-un alt diedru pentru 7 metri, acesta fiind obturat de un tavanel mic ce se trece usor.  Inainte de regrupare mai trebuie parcursa, aproximativ 10 metri, o fisura oblic dreapta.

Ultima lungime, probabil si cea mai frumoasa, pleaca vertical pe o fisura care se termina in 5 metri. Aceasta este continuata de o fata cazuta, tehnica, apoi se traverseaza dreapta intrand iar pe o fisura oblic dreapta pana la o brana. Din acest punct se continua prin iarba pana in creasta Hans Gora.

Creasta Hans Gora

Pe partea drepata a crestei veti gasi o regrupare cu lant si inel de rapel.
Din acest inel se poate cobora fie cu un rapel de 50 de metri, fie cu doua de 25 de metri, pana jos. Dupa terminarea rapelului retragera se va face pe picioare pina la  poteca principala din chei.

10 lucruri despre Fisura Albastra

Fisura Albastra: traseu de catarare din Peretele Vaii Albe, Costila, Masivul Bucegi. Dificultate 6A si 6B, in functie de abordare.

1. La premiera s-au folosit pentru prima data tendoarele – niste dispozitive care expandau prin filetare si erau folosite pentru progresia artificiala in fisurile largi. De la acestea, lungimea de sub Bivuacul 2 a primit numele de Tendor. in prezent, nu mai exista nici un tendor in acea portiune.

2. Prima ascensiune hivernala apartine echipei Robert Domnesteanu – Igor Popovici, in iarna anului 1963 (decembrie). Acestia au escaladat varianta directa a traseului.

3. Premiera solitara de iarna ii apartine lui Marius Gane, iarna lui 1992, pe varianta directa. Acesta a folosit pentru asigurare cateva selburi. A doua zi, Ionel Ene a escaladat si el solitar prima varianta a traseului.

4. Traseul are doua variante, cea a lui Emilian Cristea si Aurel Irimia, numita si Albastra Mosului cotata 6A si varianta directa, a lui Alexandru Floricioiu, cotata 6B.

5. Pentru prima varianta, premieristii au fost ajutati de armata cu o coarda de sus, intrucat ramasesera blocati la 30m de iesirea din traseu.

6. in Bivuacul 2 se afla cenusa lui Emilian Cristea, intr-un recipient cimentat.

7. Lungimea de sub Tavan poarta numele de “Fisura cu lilieci” datorita excrementelor de liliac din acea zona si a mirosului puternic.

8. Cea mai dificila portiune a traseului la liber este lungimea cu tavanul a variantei directe, cotata 7b. Varianta Mosului are 6b la liber.

9. Traseul a fost reamenajat cu ancore in regrupari si pe lungimi.

10. La premiera,  Emilian Cristea si Aurel Irimia au folosit 400 de pitoane.

– – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – –

In primavara anului 2009 mi-a venit ideea de  face un documentar despre cel mai renumit traseu din Romania – “Fisura Albastra” – din peretele Vaii Albe – Costila – Bucegi. In luna iulie am parcurs varianta directa a acestuia inpreuna cu Camelia Varsescu (vezi link) pentru a vedea starea in care se afla.

In luna august am avut prima tentativa de a filma. Impreuna cu Alex Gavan, Torica Cristian, Petrescu Catalin, Stancescu George si Raluca Visinescu am pus tara la cale si am hotarat ca in urmatorul week-end sa mergem sa filmam.

Sambata am urcat cu Alex in platou iar ceilalati au inoptat la Refugiul Costila urmand ca duminica sa urce la traseu.

Cu toate acestea vremea nu a tinut cu noi, fiind ceata deasa, umezeala multa si frig. Ajuns la iesirea din traseu am legat coarda de 200 de metri, am aruncat-o peste buza vaii si am intrat in perete.

Dupa o fractionare la circa 15 metri facuta in traseul Sarutul Pamantului, am continuat cu un rapel de circa 80 de metri pana in bivuacul 2 unde am facut o noua fractionare si am continuat rapelul pana in marele taverseu.

In acest punct am constatat ca in hornul de sub tendor curgea apa de parca tocmai plouase, asa ca am luat hotararea de a sista filmarile. Le-am impartasit aceasta informatie si baietilor ce tocmai intrasera in perete.

Au urmat momentele de calvar: urcarea pe blocatoare a celor 200 de metri de perete ce tocmai il coborasem. Marea problema era ca nu aveam la mine echipamentul de speologie, respectiv pieptar croll si blocator… ci doar un gri-gri si un blocator cu pedala. Dupa 2 ore de urcat pe coarda am ajuns in sfarsit in creasta, unde am strans echipamentul si am coborat pe Brana Aeriana.

Dupa aceasta experienta am ajuns la cateva concluzii: filmarile trebuie impartite pe mai multe zile, imi trebuiau bani pentru partea logistica, peretele Vaii Albe nu are 400 de metri – cum se stia – ci doar 300.

Ajuns acasa am facut repede un proiect de prezentare, pe care l-am trimis la cateva cunostinte cu speranta ca se vor arata interesate de acesta. In scurt timp Mihai Tataru, managerul firmei Senior Interactive, s-a aratat interesat de idee, devenind ulterior sponsor unic al acestui film.

Dupa ce am achizitionat ceva echipament de alpinism, respectiv 200 metri de coarda, un blocator si un croll, am facut planul de atac. Am vorbit cu Vladone (Vlad Popa), Pustiu (Doru Ionut), Silvia Iordache si Radu Dumitrescu si ne-am urnit catre marea aventura.

Primul pas a fost sa urcam cu telecabina la Babele, de unde am inceput sa mergem foarte greoi pe platou (carand un echipament cam greu pentru numarul de persoane). Norocul nostru a fost ca cei de la salvamont s-au oferit sa ne ajute cu ATV-ul si ne-au carat echipamentul pana la releul Costila. Din acest punct drumul pana in creasta Vaii Albe a fost usor.

Ajunsi in creasta echipa de perete (respectiv subsemnatul, Vladone si Pustiu) am pregatit materialele: 300 de metri de coarda statica si 100 de coarda dinamica, echipamentul de bivuac, echipament de catarat, mancarea si apa. Am lansat corzile in perete si am inceput rapelul pana in bivuacu 2 unde am lasat echipamentul si am continuat rapelul pana in bivuacul 1 de unde am inceput filmarile.

Vremea a fost foarte buna cu noi, soare afara, suficient de cald incat sa stai la o bluza cu maneca lunga, hornul de sub tendor si tendurul perfect uscate (ceva rar pentru costilari). Asadar… conditii perfecte. Vladone a fost cel care a plecat cap de coarda pe hornul de sub tendor. Eu, fiind legat intr-o statica la cca 20 de metri lateral dreapta de cataratori, filmam tot ce misca in traseu, alternand intre obiectivul standard si un adaptor wide, necesre pentru o variatiune mai mare.


Silvia si Radu au ramas in creasta, avand sarcina de a filma si fotografia din acel punct,  de la Crucea Caraimanului si de la Brana Aeriana.

Nu pot trece fara sa povestesc un moment remarcant in care Vladone, fiind cap de coarda in lungimea cu tendor, a sta cca o jumatate de ora intr-un pas. Metoda prin care a reusit sa treaca? …confectionarea unei nuci dintr-o cordelina!

Ajunsi in Bivuacul 2 – in jurul orei 19 – mancam, ne odihnim, ne facem planul pentru a doua zi si ne pregatim de culcare. Pe la ora 21 vorbim cu un amic din Busteni la telefon si ai facem semn cu lanterna din perete. Acest semn a fost vazut si de alti oameni care au anuntat salvamontul crezand ca cerem ajutor.

In cea de a doua zi, treziti pe la 0ra 8, ne pregatim pentru a intra iar in traseu. De aceasta data in lungimea de deasupra bivuacului 2. Pustiu intra in traseu in forta si ajunge in scurt timp la buturuga de macelar (cum mai este cunoscuta).  Vladone il urmeaza destul de repede. Pustiu recupereaza echipamentul si pleaca pe lungimea de sub bivuacul 3, caracterizata de un horn mare si lung in care, daca nu esti atent, poti ajunge cu spatele la stanca si fata la vale. Aceasta lungime se termina pe o nisa oblica de gresie (bivuacul 3) in care domnul Viorel Nicolaescu ne povesteste cum si-a petrecut noptile dormind in scarita.

Din bivuacul 3 baietii au rapelat in bivuacul 2, am strans repede echipamentul si am inceput urcarea pe blocatoare catre creasta… in speranta ca o sa prindem ultima telecabina din babele. Nu am reusit sa o prindem, dar cu bunavointa celor de da la salvamont, am innoptat la ei. Am parasit cabanuta cea noua a salvamonutului a doua zi la prima ora, coborand in Busteni incarcati de bagaje.


La 2 saptamani dupa aceasta experienta m-am intors la peretele Vaii Albe, de data asta cu Titus Gontea si Justen Ionescu, pentru a filma si restul traseului (din bivuacul 3 pana la final). Ajunsi in creasta pregatim echipamentul. Titus intra primul si coboara 80 de metri pana la bivuacul 3. Acesta este urmat de Justen care isi confrunta emotiile provocate de golul ce se deschidea sub el, coborand pana in locul in care se afla Titus. Trag coarda, o mut 20 de metri mai la stanga si intru si eu in rapel pentru a incepe filmarile.

Titus parcurge rapid fisura cu lilieci si ajunge sub tavan. In acest punct tragem mai multe duble si, dupa cum stabilisem de acasa, Titus ramane intr-o mana dupa trecerea tavanului, pentru a se odihnii putin. La scurt timp vine si Justen si regrupeaza la 3 metri deasura tavanului, dupa care pleaca spre bivuacul 4 printr-o zona friabila, cu asigurari precare.

Ajunsi in bivuacul 4, Titus porneste in ultima lungime de coarda, unde prind cateva cadre de vis si unde Justen (cu rucsacul in spate) s-a cam chinuit la trecerea piciorului de lemn. In scurt timp terminam traseul, strangem echipamentul si coboram prin Brana Aeriana.

Montajul filmului a durat circa 7 luni, dat fiind problemele intalnite pe parcurs. Una ditnre provocari a fost intervievarea domnului Alexandru Floricioiu, care initial nu dorea sa fie filmant pentru acest documentar. Intr-un tarziu, cu ajutorul lui Catrinel, am reusit sa discut si sa iau interviul necesar documentarului. In acest timp am mai filmat cu Titus la Aboland (din Rasnoave) si la Prapastiile Ursilor dupa care au urmat restul interviurilor.

Premiera filmului am facut-o la festivalul de escalada “Herculane Climbing Open 2009 “, urmata de o prezentare la clubul Floare de Colt si apoi de o prezentare la Cluj Napoca la Clubul Alpin Roman sectia Universitara.

Pentru cei ce nu au vazut “Fisura Albastra, Ieri si Azi” inca o pot face la http://bivuacmedia.ro/home.php


pentru a mari click pe imagine


Traseul Eneida

Posted: 19 April 2011 in Bucegi, Trasee
Tags: , , ,

Unde este situat: Bucegi – Costila – Peretele Vulturilor
Starea traseului: buna
Lungime:6 lungimi de coarda
Echipament utilizat: 2 semicorzi + 15 bucle echipate+ 3 anouri de 120 centimetri + un set de nuci + un set de frienduri

Am inceput sa bat traseul in vara anului 2003 solitar, in prima zi deschizand 2 lungimi de coarda.  Acesta este momentul in care am intalnit si primele probleme importante, finalizate cu o cadere de cca. 5 metri, din cauza un carlig sarit dintr-o alveola.
In urmatoarele 2 zile am deschis lungimile 3 si 4, iar dupa o luna am revenit pentru a termina ultimile 2 lungimi, proces care a durat 2 zile.

Traseul porneste din brana Policandrului, cu o lungime de iarba foarte usoara, comuna cu Fluturele de Piatra si Policandru, regruparea facandu-se in dreapta traseului Fluturele de Piatra la cca 10 metri, in dreptul unui copac unde ve-ti gasi un spit negru.

Prima lungime este scurta de cca 25 metri, unde este necesar a se folsi o nuca de dimensiuni medii (folosita pentru asigurare in traseu). Regruparea se face intr-o brana de iarba.

Cea de a doua lungime este una din cele mai dificile lungimi ale traseului, unde pentru a trece am folosit doua plombe si un cliff Petzl. Aceasta lungime este asigurata in mare parte pe spituri de 10 mm.

Lungimea incepe cu un diedru usor cazut, dupa care se va traversa prin dreapta pe sub o surplomba cca 4 metri. Pentru a inainta se traverseaza o fata verticala 5 metri, urmata de o traversare in stanga (gradul 7/7+) si din nou o traversare, dar de aceasta data in dreapta. Ultima secventa a lungimii este reprezentata de o trecere peste o burta dificila. Regruparea se afla in dreapta, pe o fata cazuta, sub un diedru.

Cea de a treia lungime avanseaza circa 35 metri pe un diedru oblic stanga pana in brana Suspendata. Acesta este punctul unde vom traversa stanga pana in regruparea traseului Fluturele de Piatra. Lungimea este asigurata in totalitate pe pitoane.

Cea de a patra lungime incepe cu un diedru larg, urmat de o fisura imensa. Din acest punct vom face dreapta pe o lespede, situata la cca 3 metri de tavanul din Fisura Suspendata. Traseul continua in sus pe o fata perfect verticala, unde au fost montate multe spituri. In acest punct am tras multe trante din cauza unei plombe care mi-a sarit din alveola si a clifurilor care mi-au iesit din perete. Regruparea se face pe o lespede aproape verticala sub o arcada.

Cea de a cincea lungime merge pe sub arcada, apoi se va traversa dreapta si dupa inca 2 metri veti traversa stanga pana la o fisura pe care veti urca 5 metri unde veti traversa din nou in dreapta, pana la baza unui mic diedru ce este brazdat de o mare fisura iar in capatul acestuia veti intalni un tavanel de gresie care se va trece frontal, iar dupa inca 10 metri de traseu parcursi pe o fisura verticala veti ajunge pe brana Interzisa unde veti gasi regruparea. De aici nu mai aveti decat sa traversati in dreapta peste jnepeni si sa urcati un valcel de cca 5 metri pana in creasta Vulturilor, iesirea si retragerea fiind comuna cu traseul Fisura Suspendata. Atentie lungimile 3-4-5 au pasaje usor friabile.
Ultima lungime a fost deschisa in mare parte pe pitoane, dar am preferat sa mai trec odata peste tot traseul si sa schimb pitoanele ce am considerat ca nu sunt bine batute. La traseu am lucrat 6 zile pentru a deschide traseul si inca o zi la schimbarea pitoanelor. Cu acest traseu am incheiat trilogia ce a inceput in
Tancul Ascutit cu un traseu de 2 lungimi de gradul 8 – Odiseea, apoi traseul
Iliada 4L.C. deschis iarna solitar in Tancul Mic.

Retragerea din peretele Vulturilor se poate face prin mai multe locuri, in functie de trasee.
Astfel:
– Din Innominata se va face un rapel de cca. 20 metri in valcelul Pietros. Apoi se va traversa valcelul prin jnepeni si, vreme de 20 de minute, se va merge pe o poteca numita si Muchia cu Jnepeni. Se traverseaza din nou drepta in Valcelul Pietros si se coboara pe o poteca usoara pana la Tancul Mic.
– Pentru traseele Fisura Suspendata, Fluturele de Piatra si Policandrui retragerea se va facecoborand din creasta Vulturilor in primul valcel, dupa care se va cobori pe firul acestuia. Este indicat sa nu deviati in stanga valcelului pentru ca veti intalni o saritoare fara piton. Valcelul se bifurca in doua fire, iar retragerea este pe firul din dreapta peste niste placi. Dupa acest punct veti ajunge la pitonul de retragere din traseul Innominata.
– Din traseele Fisura Mult Dorita si din Traseul Surplombelor retragerea se va face prin Brana Aeriana, Valcelul – Policandrului – La Panda – Valcelul Peretelui Stancos – Refugiul Costila.

Situat in peretele urias din Baile Herculane, Fisura Diavolului este unul din cele mai importante trasee din aceasta zona.

Starea traseului este buna, cu mici exceptii.
Lungime: 4LC de 50 metri + 1LC 10 metri
Echipament folosit: 2 semicorzi de 50 metri, 20 bucle eschipate, 3 anouri, un set de nuci

In prima lungime de coarda traseul este bine asigurat, dar murdar (plin de muschi si licheni). Atentie la intrarea in regrupare, trebuie facut un traverseu dreapta sub o placa verticala, in dreptul unei fisuri orizontale. Regruparea este comada, dar nu are decat un piton fiind necesar montarea unor asigurari mobile. In cazul meu am folosit o nuca de dimensiune mare.

Cea de-a doua lungime de coarda incepe cu o fisura verticala ce se abordeaza prin bavareza, fiind asigurata cu niste corniere metalice pe circa 15 metri. Aceasta se transforma in horn, terminindu-se sub un tavan care se traverseaza prin dreapta pe prize bune, ajungand la 2 spituri unde este si pasajul cheie al traseului.

Recomand abordarea pasajului prin sprite larg pe portiunea diedrului, dupa care intrarea in horn si urcarea acestuia prin aderenta pana la copac, unde se regrupeaza.

Ioana dupa pasajul cheie al traseului in zona hornului

Lungimea a treia incepe cu un horn usor pentru circa 15 metri, dupa care se continua pe o muchie a hornului pe partea stanga. La scurt timp se trece pe o fisura fina care se abordeaza prin catarare artificiala (pentru inceput A0) pentru circa 7 metri, dupa care se trece iar la catarare libera pina in regrupare (o platforma mica de unde traseul se bifurca).

Lungimea a patra (varianta directa) incepe cu un traverseu de 2 metri dreapta si continua pe o fata pentru 10 metri pina la o surplomba accentuata si bine asigurata. Urmeaza o fata spalata care se parcurge, in metoda artificiala A1, sinuos dreapta stanga, o surplomba si apoi un valcel usor de circa 7 metri dupa care se ajunge in platoul Domogledului.

Lungimea a patra (varianta clasica) incepe cu o catarare usoara oblic stanga pentru circa 10 metri pina in dreptul unei fete spalate, unde se gasesc spituri, dupa care se catara pe o fisura destul de fina si dezechilibrata oblic stanga cu multe asigurari (recomand zgarcenie in asigurarea acestei lungimi, altfel asigurarile se vor termina in scurt timp). Regruparea se face la un copac pe o brana la circa 10 metru sub platou.

Ioana pe fisura finala din lungimea a patra

Ultima lungime este usoara (gradul 4) si scurta. Se termina la copacii grosi din platoul Domogledului.

Retragerea se face spre amfiteatru tinand muchia din dreapta pana in dreptul unui cablu unde se coboara pe stanga muchiei pe o poteca abrupta.La un moment dat poteca trece peste o muchie stancoasa, acolo am facut 2 rapeluri  de 50 de metri pana in poteca de amfiteatru, de unde se coboara prin padure piana la drum.

Timp parcurgere traseu: 5 ore si 30 min
Timp retragere: 1 ora si 30 min
Secund: Ioana Acsinia

Panorama vazuta din traseu