Exordium Ex Abrupto

Posted: 30 June 2011 in Bucegi, Trasee
Tags: , , , , , , ,
participanti: Cristian Torica (Tori) – George Stroe (Bivuac)

Exordium Ex Abrupto ( by Tori )
Joi, 29 iulie 2010 la panou:
Bivuac: Ce faci in weekend ma, ca e vreme buna?
Tori: Nu stiu ma, n-am niciun plan.
Bivuac: Hai la Costila!
Tori: Si ce facem acolo?
Bivuac: Pai… Exordium Ex Abrupto!
Tori: Aoleu… stai sa ma gandesc nitel!
Cateva ore mai tarziu…
Tori: Cand plecam?!

Asa a inceput ceea ce e (foarte probabil) prima parcurgere a traseului Exordium Ex Abrupto. Traseul se afla in peretele Vulturilor si a fost deschis in anul 2003 de catre Titus Gontea secondat de Bogdan Micu(Pti) in prima faza si apoi de Catalin Padure (Batranu’). Se afla intre Fisura Suspendata si Inominata, are 4 lungimi de coarda si, dupa cum zice Titus “are NUMAI pasaje impuse tot tr. , de pana la gr. 8”.
Mai multe detalii despre deschiderea traseului gasiti pe pagina lui Titus: http://titusgontea.blogspot.com/2009/08/exordium-ex-abrupto.html

Dar sa revenim la povestea noastra. Vineri nu am prea mult timp la dispozitie ca sa “rumeg” informatii despre traseu. Bivuac va printa schita, restul informatiilor fiind de natura doar sa ne incurce :). Facem echipamentul: hotaram sa mergem cu o coarda simpla in detrimentul semisforilor, lungimea eventualelor caderi fiind un argument hotarator in acest caz. Plus ca, la cate asigurari sunt pe lungime (maxim 7 asigurari fixe), frecarea sforii va fi ultima noastra grija. Luam 2 ciocane, 4 cuie, un set de nuci, o selectie de 7 frenduri si 10 bucle (care ar trebui sa ajunga cu varf si-ndesat).

“Decolam” vineri seara din Bucuresti pe la 7 si ceva impreuna cu Duracell si Teo. Bivuac ma anunta ca nu a printat schita traseului, asa ca ne vom catara “la vedere” :).
Dimineata, pe la 9, ne facem bagajul si ne urnim de la refugiu. Pe drum, presiunea momentului incepe sa se faca simtita (cel putin asupra mea) si simt un nod in gat si un gol in stomac. Prin minte mi se perinda tot felul de ganduri: povestile echipelor care au mai incercat sa parcurga acest traseui; gradul 8 impus; prima lungime: 30 de metri – 4  asigurari… Ajuns la baza traseului imi dau seama ca daca nu voi intra cap pe prima lungime, voi merge numai secund, asa ca hotarasc sa iau “taurul de coarne”. In continuare, o scurta descriere a lungimilor, asa cum le-a simtit capul de coarda.

L.C. 1 (by Tori): Se pleaca pe niste lespezi care nu inspira multa incredere (nu par foarte bine incastrate)dupa 5m ajung la un clontan putin desprins de perete dupa care hotarasc sa pun o nuca care pare destul de solida. De aici in sus roca pare compacta asa ca avansez mai sprinten spre un piton aflat la 3 metri mai sus intr-un diedru cimentat. Realitatea din teren corespunde perfect cu ceea ce citisem pe blog-ul lui Titus. La inca 3-4m mai sus e o ancora mecanica; in momentul in care o asigur, constientizez ca POT si teama, care ma bantuia pana in acel moment, dispare si nu o voi mai regasi tot traseul. Pana in regrupare nu a mai fost vorba decat de atentie si concentrare cu doua  mentiuni speciale: traverseul stanga peste o fata alveolata de la mijlocul lungimii (foarte, foarte frumos) si friend-ul pe care m-am chinuit 5 minute sa il montez intr-un diedru pentru ca dapa aceea sa vad langa el la 15 centimetri (si nu exagerez) ultimul piton de pe lungime (nici concentrare prea multa nu e buna).

L.C 2 (by Bivuac):Ma ridic pe o fata pina la o burtica pe care o trec ma mult in maini pina ce intru intr-un diedru deschis si il abordez intr-un sprite dar la un moment dat trebuie sa fac o miscare gen bavareza pe niste prize mici la maini iar la picioare prize prafoase. Distanta de asiguarre era considerabila asa ca montez repede o nuca nr 2 de la DMM si trec pasajul mult mai relaxat. Observ ca traseul merge oblic stanga dar abordarea mea este una diferita, prefet sa urc in continuare pe fisura pina se termina urmand ca sa traversez intr-o zona de gresie unde se rupe o priza la mana facand ca pulsul sa o ia razna asigurarea fiind suficient de jos cat sa cad pina sub secund. Imi revin si continui
traversarea pina pe un colt de stanca unde ma pot odihni destul bine urmand un alt pasaj pe o fisura oblic stanga ce se termina la baza unei fete verticale infioratoare de cca 25 metri unde vad si regruparea. Ma opresc in spitul de sub fata imi fac un plan pe unde sa abordez traseul, imi fac curaj si pornesc. Desi era cel mai tare pasaj din tot traseul pot spune ca catararea a fost una deosebita deoarece stanca era curata si variata ca miscari. Cu alveole bune din cand in cand sa ma pot reface intre pasi si astfel ajung la cca 6 metri in dreapta de regrupare. Traverseul desi la prima vedere pare usor s-a dovedit a fi unul de mare atentie atat pentru cap dar mai ales pentru secund care cu rucsacul in spate era foarte dezechilibrat.

L.C. 3 (by Tori): Bivuac nu imi asigurase prima ancora care se afla cam la 4 metri de regrupare, iar startul pare nervos rau. Facem planul de atac: Bivuac: “Uite, iei
alveola aia la stanga, laterala la dreapta, te ridici la rigleta aia buna, te mai ridici pe picioare si cred ca poti sa asiguri!” Realitatea fost alta: laterala de dreapta s-a dovedit inexistenta si a fost inlocuita cu un monodoigt, rigleta buna era “vai steaua ei” si s-a rupt cand a trecut Bivuac, secund. In fine, cu iepurii agatati de morcov ca sa nu intre de tot, reusesc sa asigur prima bucla fara sa cad si consider asta un succes! Urmatorii 10-12m au presupus o combinatie de “crosetare” foarte fina de clifuri si iesiri la liber. O rigleta “pusca” sub clif doar la incarcarea cu mana dar deja am doua asigurari fixe sub mine si asa ma ajuta sa nu ma emotionez prea mult. Bag si cablul de la o nuca dupa o pietricica si prind ceva prize mai bune sub o “burticica”. Iesirea pe fata usor cazuta de peste surblomba este extrem de fina si a necesitat multa atentie. De aici urmeaza 25-30 de metri
pana in regrupare, pe o succesiune de praguri cu grad mic de dificultate dar friabile si (bineinteles) fara nicio asigurare fixa. Regrupez intr-o ancora manufacturata su un piton solid (ulterior am aflat de la Titus ca asta e o regrupare intermediara la 7-8m sub cea “oficiala”, dar asa e cand nu ai schita la tine).

L.C 4 (by Bivuac): Primii 10 metri nu mi-au placut deloc fiind foarte murdari de un muschi albicios si extrem de alunecos.Trec de buza unui tavan ce il ocolesc pe stanga constat ca regruparea se facea deasupra acestuia si hoatarasc sa continui traseul stiind ca nu are decat 3 asigurari fixe deci aveam destule bucle la mine pentru al parcurge. dupa un traverseu usor de gradul 5 montez un friend nr 1 de la Rock Empire si continui catararea pe un grad mediu ( 6+ ) pentru cca 5 metri pina la un spit. De aici gata cu joaca, incep pasii pe o fisura ce pe alocuri se inchide si te pune sa umblii dupa alveole sau scurse noroc ca pe ici colo gasesti locuri de odihna intr-un sprite larg dar nu imi
permiteam sa stau mult ca imi oboseau picioarele. Spre sfarsitul lungimii intalnesc un pasaj delicat care imi face creierii piure fiind pus in situatia de a sta in doua alveole la cca 5 metri de asigurare pompat ata fizic de intreg traseul cat si psihic de un pasaj anterior Trecut de acest pasaj intru in ultimi 10 metri care sunt comuni cu Innominata ma relasez si ajung cu bine in creasta Vulturilor unde practic se termina traseul.

Asa, ca un rezumat, am ramas cu urletele de bucurie de la final (cred ca s-au auzit de la refugiu), cu o strangere de mana sincera si cu amintirea unei zile de catarat dure, atat fizic cat si psihic, a carei savoare o gusti mai mult dupa!
Si sa nu uit… si bucuria ca l-am eliberat pe Titus de “frustrarile de a fi ocupat stanca degeaba cu trasee pe care nu se catara lumea” (citat dintr-un mare alpinist inca in viata) :D.

——————————————————————————————————————————-

Visul unei zile de vara ( by Bivuac )

Catar de mai bine de 15 ani si mai tot timpul am cautat trasee diferite de banalul clasic, trasee ce ma inspira in ceea ce fac adica fie trasee uitate fie trasee dure fie premiere parcurse atat cu secund cat si solitar.
Traseul lui Titus terminat de mai bine de 7 ani este o capodopera din punct de vedere al unui deschizator fiind deschis in cap de coarda consider ca iti trebuie o galeata mare de “cojones” pentru asa ceva, cu asigurari suficient de departate cat sa te joci de-a Aurel Vlaicu dar bine plasate incat sa nu te ranesti. Posibilitatile de montare de asigurari mobile sunt “next to imposible” asa ca decat sa cari asigurari multe mai bine mai iei o “galeata…” ca e mai utila. Noi am carat chiar si ciocane si pitoane pe care nu le-am folosit dar macar ne-am antrenat. O prezentare scurta a traseului: 4 LC 21 asigurari fixe ( fara regrupari ) cu pasaje intre 7- si 8 pe distante mari in mare parte pe fete compacte usor prafuite. Pe traseu s-au mai montat 2 nuci si 3 frienduri pentru a mai scurta lunga placere in cazul unei nereusite. Am parcurs traseul la liber si pot spune ca este un trseu dur care m-a incercat ata la conditia fizica cat si la cutia cu maimute care in prima faza in lungimea 2-a s-a rupt o priza la mana avand cca 5 metri de la asigurare. Dupa ce m-am stabilizat gandul a fugit imediat la experienta lui Vladone care a incercat si el traseul zburand cca 8 metri in lungimea a 2-a.

La final recomand traseul celor vor sa experimenteze parcurgerea unui traseu dificil combinat cu momente deosebite intre asigurari dar care iti ofera la sfarsit binemeritata doza de endorfina care te face sa vrei mai mult pe viitor.

———————————————————————————————————————-

P.S.: Aceasta ascensine a fost posibila fara sprijinul Federatiei Romane de Alpinism si Escalada.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s